Sari la conținut

Noutăți ·

Cum scrie AutoList descrieri potrivite magazinului tău

Un model de limbaj scrie o descriere de produs în câteva secunde, dar textele ies asemănătoare între ele și nu seamănă cu restul descrierilor din magazin.

Învățăm din ce ai publicat deja

Înainte de prima generare, AutoList citește descrierile deja publicate în magazin și le folosește ca exemple. Pe lângă cererea propriu-zisă, de exemplu „scrie o descriere pentru o lansetă”, modelul află cum sunt scrise descrierile din magazinul acela: cât de lungi sunt, dacă încep cu un beneficiu sau cu o specificație și cât de tehnic e tonul.

Îngrădim ce poate inventa

Un model lăsat liber inventează categorii care nu există, branduri scrise altfel și atribute noi la fiecare produs. AutoList lucrează cu liste închise, sincronizate din magazin: categoriile permise, brandurile permise, atributele permise. Ce nu e pe listă nu poate fi ales.

Fraze cheie care nu se repetă

Dacă fiecare produs primește aceeași frază cheie SEO, produsele tale concurează între ele în Google. Ținem evidența frazelor deja folosite și o refuzăm pe cea repetată, cerând alta.

Tu aprobi fiecare produs

Nimic nu se publică singur. Fiecare produs ajunge într-un ecran de aprobare, cu pozele găsite la furnizor și textele propuse, iar tu corectezi sau respingi. Durează mai mult decât publicarea automată, dar un text greșit publicat pe o mie de produse costă mai mult decât cele câteva minute de verificare.


Înapoi la noutăți

Ai o treabă care îți ia prea mult timp?

Scrie-ne câteva rânduri despre ea. Îți răspundem cu o propunere și un preț.